Agent Green invită publicul la Gala Curaj, unde se vor acorda 10 premii onorifice pentru eroi din fața și din spatele reflectoarelor

Gala Curaj, Sursa: Agent Green

Agent Green invită publicul la Gala Curaj, unde se vor acorda 10 premii onorifice pentru eroi din fața și din spatele reflectoarelor

Agent Green invită presa și publicul pe 3 iunie începând cu ora 19.00,  la Ateneul Român pentru a celebra împreună curajul de a trăi liberi de măști și frici. Curajul de a manifesta darul unic pe care fiecare om îl are în folosul întregii societăți. Celebrarea se intitulează ”Gala Curaj”, în cadrul căreia se vor acorda 10 premii onorifice pentru eroi din fața și din spatele reflectoarelor  – 10 eroi care au învățat să spună NU atunci când trebuie să spună NU, și să facă ceea ce le face inima să cânte, încălzind mai departe și alte inimi cu darul lor. 10 eroi care vin să ne hrănească speranța că fiecare dintre noi este important pentru a construi lumea mai bună, lumea la care visăm de o veșnicie.

Amalia Enache de la PRO TV va fi gazda evenimentului alături de Gabriel Păun, fondatorul Agent Green și inițiatorul galei curaj. Premiații sunt persoane sau grupuri de persoane apolitice, care au dat dovadă consecventă de curaj prin acțiunile sau prin munca lor, eforturi menite să contribuie la o lume mai tolerantă, mai etică, mai incluzivă, mai empatică, mai integră. Premiații sunt oameni care inspiră schimbare pozitivă atât la scara locală cât și națională. Persoane care au dovedit pasiune pentru menirea lor, menținută în timp în ciuda obstacolelor, sacrificiilor și eforturilor, dincolo de limita orelor de lucru oficiale și, mai ales, dincolo de retribuție. Aceștia provin din următoarele domenii: artă, educație, cultură, drepturile omului, drepturile etniilor, jurnalism, sănătate, justiție, activism civic, drepturile mediului și ale animalelor.

Premiile onorifice constau în momente muzicale, susținute de Ansamblul Violoncellissimo, precum și câte o lucrare realizată de artistul Dan Perjovschi, ambele dedicate fiecărui premiat în parte.

Fiecare premiat va fi omagiat de personalități distincte care împărtășesc aceleași valori, după cum urmează:

  1. ”Premiul Curaj conferit pentru drepturile etniilor” se va acorda actriței Alina Șerban a cărei laudatio va fi susținut de regizorul Cristian Mungiu.
  2. ”Premiul Curaj conferit pentru adevărul dezbrăcat” în domeniul jurnalismului de mediu se va acorda jurnalistei Ramona Țintea a cărei laudatio va fi susținut de Cosmin Stan, prezentator PRO TV și câștigător al premiului Emmy.
  3. ”Premiul Curaj conferit pentru educație” se va acorda profesorului Gheorghe Moga. Laudatio va fi susținut de Oniche Elena Isabela.
  4. ”Premiul Curaj conferit pentru spiritul civic” se va acorda activistei Angi Șerban. Laudatio va fi susținut de Diana Maria Voicu și fostul judecător Cristi Danileț, militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, independenţa justiției şi responsabilitate publică.
  5. ”Premiul Curaj conferit pentru prognoze meteo locale care salvează vieți” se va acorda geografului Mihai Bălan. Laudatio va fi susținut de prof. dr. univ. habil Marcel Mîndrescu.
  6. ”Premiul Curaj pentru științele naturii” acordat post-mortem lui Marcian Bleahu, naturalist, geolog, explorator, politician, scriitor și speolog. Premiul va fi acceptat de Simona Bleahu, iar laudatio va fi susținut de prof. dr. Cătălin Tănase, membru corespondent al Academiei Române, Președintele Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii.
  7. ”Premiul Curaj pentru pace, cooperare și anti fanatism” va fi acordat poetului Radu Vancu. Laudatio va fi susținut de maestrul Gabriel Bebeșelea, Dirijor Principal al Filarmonicii “George Enescu” din București și Director Artistic al ansamblului si al Festivalului Musica Ricercata.
  8. ”Premiul Curaj conferit pentru drepturile omului” se va acorda Teodorei Roseti și lui Florin Buhuceanu. Laudatio va fi susținut de sociologul Victor Ciobotaru.
  9. ”Premiul Curaj conferit pentru drepturile animalelor” se va acorda doamnei Cristina Lapis, fondatoarea Asociației Milioane de Prieteni și directoare a sanctuarului de urși ”Libearty”. Laudatio va fi realizat de Alteța Sa Arhiducele Dominic de Habsburg și susținut de Alexandru Prișcu, director la Castelul Bran.
  10. ”Premiul Curaj pentru pădure” se va acorda lui Ștefan Neagu, cercetător și doctor în silvicultură. Laudatio va fi susținut de jurnalistul Alex Nedea / Recorder..

Premiații și cei care îi omagiază vor fi disponibili pentru o întâlnire cu presa în foyer-ul Ateneului Român, cu 40 de minute înainte de începerea oficială a galei.

Accesul la ”Gala Curaj” este gratuit și se va face doar pe bază de bilete emise de bilete.ro la adresa https://www.bilete.ro/gala-curaj. Organizatoarea galei este Asociaţia Agent Green, organizație pentru protecția mediului înconjurător care aniversează anul acesta 15 ani de la înființare.

Ultimele articole