BIFF Inchidere 2022 / Sursa: BIFF

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023 anunță secțiunile „Autori români” și „Istorie și cinema”

Festivalul Internațional de Film București (BIFF) dezvăluie detalii despre două secțiuni speciale, „Autori români” și „Istorie și cinema”. 

BIFF își propune să continue promovarea filmului românesc prin prezentarea mai multor scurtmetraje și lungmetraje în premieră și avanpremieră, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a evenimentului care va avea loc în perioada 15-22 septembrie, la Sala Mare-ARCUB, Cinema Muzeul Țăranului, CREART – Grădina cu filme și Cinema Union.

Secțiunea „Autori români ” – curator Ruxandra Cernat

Bucharest International Film Festival a acordat întotdeauna o atenție deosebită filmelor românești de calitate și și-a asumat rolul de a promova talentele autohtone. În cadrul acestei secțiuni vor fi prezentate unele dintre cele mai recente producții cinematografice din România, reflectând diversitatea tematică și noi abordări artistice. Această secțiune își propune să încurajeze dialogul între cinefili și creatori, precum și să evidențieze evoluția continuă a cinematografiei românești.

Pentru categoria scurtmetraje românești, BIFF 2023 prezintă următoarele: Appalachia (regizor Roxana Stroe), Vin Îndată (regizor Cristian Vasilescu), Eu contez (regizor Alina Șerban), Remote (regizor Dana Rogoz) și Roz (regizor Liviu Mărghidan).

Lungmetrajele ce vor încânta anul acesta publicul sunt: Comoara pierdută – Egregora (regia Andrei Chiriac), Castelul Crăiței (regia Liviu Mărghidan), Boxing with Myself (regia Andreiana Mihail), Arsenie. Viața de Apoi (regia Alexandru Solomon) și Playback (regia Iulia Rugină).

Potrivit unui vechi și bun obicei, BIFF organizează evenimente conexe ocazionate de două dintre aceste proiecții: 

Workshop de actorie de film pentru adolescenți și tineri cu Daniel Nuță (rolul principal – Vlad Țepeș – din Comoara pierdută – Egregora, precum și același Vlad Țepeș din producția Netflix Otomanii) și 

Retro party pe ritmuri optzeciste cu DJ Sorin Lupașcu (eroul central din Playback, documentarul Iuliei Rugină)

Toate proiecțiile de film din secțiunea Autori Români se vor desfășura în prezența echipelor și vor fi urmate de sesiuni Q&A.

Secțiunea „Istorie și cinema” – curator Dan Drăghicescu 

„Din anul 2020 în calitate de producător de documentare istorice am inițiat această secțiune împreună cu Dana Dimitriu Chelba, Directorul Bucharest International Film Festival (BIFF). Anterior am avut în selecție pelicule care au evidențiat și prezentat istoria modernă a României fie că ne-am referit la tema Primului Război Mondial și biografia Reginei Maria sau la contribuția Regelui Mihai la 23 august 1944 (act ce a scurtat al Doilea Război Mondial cu aproximativ 6 luni). Această secțiune aduce în prim-plan povești ce se desfășoară în perioade și contexte istorice diverse, captând esența epocilor trecute prin intermediul cinematografiei.” (Dan Drăghicescu, producător de filme)

Filmele selectate sunt: 

Ultima Transhumanță, regia Dragoș Lumpan, un documentar produs și cercetat timp de peste 10 ani despre interesantul proces al transhumanței în România, dar și în Europa.

Între chin și Amin, regia Toma Enache, care tratează perioada de teroare comunistă din închisorile politice.

Vocea Ludmilei, regia Gunnar Bergdahl (Președintele Juriului Competiției Internaționale BIFF 2023), în care Ljudmila Ignatenko spune povestea ei și a soțului ei Vasilii, un pompier care a fost una dintre victimele dezastrului de la Cernobîl în 1986.

Bucharest International Film Festival (BIFF) este organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

artHood este partener media în cadrul BIFF.