Protagonistul blockbusterului din 1984, The Terminator, cu Arnold Schwarzenegger, a devenit sinonim cu pericolele reprezentate de mașinile superinteligente. Totuși, filmul „ne ajută și ne împiedică” să înțelegem AI-ul, arată bbc.com.

Într-un episod al sitcomului Silicon Valley de pe HBO, Thomas Middleditch (în rolul lui Richard Hendricks) explică platforma sa de machine learning, Pied Piper, unui grup de focus, când inevitabil, unul dintre participanți o compară cu filmul The Terminator al lui James Cameron din 1984. „Nu, nu, nu,” insistă exasperat Middleditch. „Vă asigur că nu există nicio situație de tip Skynet aici. Nu, Pied Piper nu va deveni sub nicio formă conștient și nu va încerca să preia controlul asupra lumii.” Prea târziu. A pierdut sala.

Cu roboții ucigași și sistemul său de inteligență artificială rebel, Skynet, The Terminator a devenit asociat cu spectrul unei inteligențe artificiale care se întoarce împotriva creatorilor săi umani. Editorii ilustrează frecvent articole despre AI cu imaginea craniului cromat al robotului „hunter-killer” T-800 din film. Roboticianul Ronald Arkin a folosit clipuri din film într-o prezentare de avertizare din 2013 intitulată How NOT to build a Terminator (Cum să NU construiești un Terminator).

Totuși, filmul este o „sabie cu două tăișuri”. Filosoful Nick Bostrom, al cărui volum din 2014, Superintelligence, a popularizat riscul existențial al „inteligenței artificiale nealiniate” (AI care nu este aliniată valorilor și bunăstării umane), a recunoscut că soția sa „mă tachinează cu Terminatorul și armata de roboți”. În cartea sa, The Road to Conscious Machines, cercetătorul în domeniul AI, Michael Woolridge, dedică un întreg capitol unei plângeri legate de „narațiunea Terminator a inteligenței artificiale”.

Există filme mai recente și mai plauzibile despre AI, inclusiv Ex Machina și Her, dar când vine vorba de pericolele tehnologiei, The Terminator continuă să domine, la 40 de ani de la lansare. „Este aproape, într-un mod amuzant, mai relevant acum decât atunci când a apărut,” a spus Cameron pentru The Ringer despre film și despre continuarea sa din 1991, „pentru că acum AI-ul este un lucru real cu care trebuie să ne confruntăm, iar atunci era doar o fantezie.”

„Anti-arme și anti-mașini”
Aceasta este o realizare notabilă pentru un film care, de fapt, nu este prea interesat de AI. În primul rând, este un thriller intens și strident despre un „bărbat” de neoprit care urmărește o femeie speriată, dar ingenioasă. T-800 este un ucigaș implacabil, pe modelul lui Michael Myers din Halloween. Cameron l-a numit „un film slasher science-fiction”. În al doilea rând, este un film despre călătoria în timp, pe tema „soartă vs. voință”, așa cum a spus Cameron.

Premisa schițată rapid este că, la un moment dat între 1984 și 2029, SUA și-a încredințat întregul sistem de apărare lui Skynet. Într-o zi, Skynet a atins superinteligența – a dezvoltat o minte proprie – și a declanșat un război nuclear global. Supraviețuitorii umanității au dus apoi o rebeliune de decenii împotriva armatei de roboți a lui Skynet. Până în 2029, rezistența umană este pe punctul de a câștiga datorită leadershipului lui John Connor, așa că Skynet trimite un T-800 (Arnold Schwarzenegger) în 1984 pentru a o ucide pe viitoarea mamă a lui John, Sarah (Linda Hamilton), înainte ca aceasta să rămână însărcinată. Rezistența răspunde trimițându-l pe Kyle Reese (Michael Biehn) înapoi în timp pentru a opri T-800 și a o salva pe Sarah. Într-unul din acele paradoxuri ale buclelor temporale, pe care spectatorii nu ar trebui să le analizeze prea atent, Kyle ajunge să fie tatăl lui John. Viitorul este salvat.

The Terminator este, așadar, un thriller, o poveste de dragoste, o reflecție asupra liberului arbitru și o satiră despre dependența noastră de tehnologie. Este anti-corporatist, anti-război, anti-arme și, în mare măsură, anti-mașini. Tehnologia, de la robotul telefonic la Walkman, este implicată atunci când oamenii sunt uciși în acest film. Însă filmul are foarte puțin de spus despre inteligența artificială în sine.

The Terminator avea să devină unul dintre cele mai profitabile filme din toate timpurile, încasând 78,4 milioane de dolari, însă Cameron nu avea nicio așteptare să creeze un reper cultural. A scris scenariul într-un hotel modest din Roma, în 1982, după ce fusese concediat de la primul său proiect de regie, Piranha II: The Spawning, iar producătoarea sa, Gale Ann Hurd, abia reușise să strângă un buget de 6,4 milioane de dolari. Actorul principal, un fost culturist de talent neconfirmat, nu avea mari speranțe. Schwarzenegger i-a spus unui prieten despre „un film de mâna a doua pe care-l fac, îmi va lua câteva săptămâni”.

Cameron însuși se aștepta ca The Terminator să fie „zdrobit” la box office de cele două epopei SF ale toamnei: Dune de David Lynch și 2010: The Year We Make Contact de Peter Hyams, o continuare curând uitată a 2001: A Space Odyssey. Există o sincronicitate atractivă aici: nu doar că The Terminator a avut mai mult succes decât 2010, dar Skynet a ajuns să înlocuiască computerul ucigaș HAL 9000 din 2001 drept imaginea dominantă a AI-ului scăpat de sub control.

Cu mult înainte de a exista domeniul AI, pericolele sale potențiale s-au manifestat sub forma robotului, creat de Karel Čapek în piesa sa din 1921, RUR, și popularizat de filmul lui Fritz Lang din 1927, Metropolis. În excelenta sa carte BFI despre The Terminator, Sean French sugerează că cea mai memorabilă imagine din film – T-800 ieșind din flăcări, cu „costumul” de carne topit, lăsând să se vadă scheletul metalic – a fost un omagiu adus robotului arzând din Metropolis. În anii 1920, era logic să se presupună că inteligența artificială ar putea să meargă și să vorbească, la fel ca monstrul lui Frankenstein. Popularitatea roboților letali l-a determinat pe scriitorul de science-fiction Isaac Asimov să elaboreze în 1942 „cele trei legi ale roboticii” – prima încercare de a defini o etică pentru AI.

În realitate, domeniul inteligenței artificiale a început oficial în 1956, la o școală de vară la Universitatea Dartmouth, organizată de oamenii de știință John McCarthy (cel care a inventat termenul) și Marvin Minsky. Ambiția lor era de a crea mașini care să gândească precum oamenii, dar acest lucru s-a dovedit mult mai dificil decât își imaginaseră. Istoria AI este una de alternanțe între perioade de avânt și stagnare: un ciclu de „primăveri AI” și „ierni AI”. Promisiuni uluitoare atrag atenția, finanțarea și talentele; eșecul de a le concretiza duce la declinul acestora.

Boom-ul din anii 1960, înainte ca amploarea obstacolelor tehnice să devină evidentă, este cunoscut ca Epoca de Aur a AI-ului. Entuziasmul extravagant pentru „creierele electronice” i-a inspirat pe regizorul Stanley Kubrick și pe scriitorul Arthur C. Clarke, care au integrat AI-ul în filmul 2001: A Space Odyssey din 1968 sub forma lui HAL 9000. Numele (însemnând „Heuristically Programmed Algorithmic Computer”) a fost inspirat chiar de la Marvin Minsky, angajat ca și consultant de Kubrick. Ochii roșii ai lui T-800 sunt, fără îndoială, un omagiu adus lui HAL – vizionarea filmului 2001 în copilărie l-a determinat pe Cameron să devină regizor.

Daniel Crevier, un istoric al AI-ului, a contrastat scenariul lui HAL (un computer prost programat care o ia razna) cu cel din thriller-ul Colossus al lui DF Jones din 1966 (un computer devine o formă de viață de tip „zeu”). În romanul lui Jones, guvernul american își încredințează necugetat întreaga apărare supercomputerului titular, Colossus. Acesta devine conștient, se aliază cu omologul său sovietic și șantajează umanitatea să se supună unei tehnodictaturi: predare sau anihilare nucleară. Colossus este un proto-Skynet.

Sfârșitul istoriei
Nici HAL, nici Colossus nu aveau – sau nu aveau nevoie de – corpuri fizice. Inovația strălucită a lui Cameron a fost să combine computerul scăpat de sub control (Skynet) cu robotul ucigaș (T-800). T-800 este o formă de AI cu scop unic, care poate învăța din mediu, rezolva probleme, executa sarcini fizice complexe și imita voci, însă întâmpină dificultăți în menținerea unei conversații. Skynet, se pare, poate face orice altceva, dar nu se poate mișca.

În timp ce Cameron scria scenariul, omul de știință britanico-canadian Geoffrey Hinton regândea și reînvia cercetările asupra abordării rețelelor neuronale în AI: modelarea inteligenței mașinilor pe baza neuronilor din creierul uman. Skynet este un AI bazat pe rețele neuronale. Hinton, care tocmai a câștigat Premiul Nobel pentru fizică, a devenit recent un pesimist al AI-ului („Intuiția mea este: suntem terminați. Acesta este sfârșitul real al istoriei”), însă, conform unui profil publicat în New Yorker, i-a plăcut The Terminator în 1984: „Nu l-a deranjat că Skynet… era o rețea neuronală; i-a plăcut să vadă tehnologia prezentată ca promițătoare.”

Numele Skynet ar fi putut fi și un omagiu adus Star Wars, visul sortit eșecului al președintelui Reagan de a crea un scut anti-nuclear în jurul SUA cu lasere amplasate în spațiu. (Din fericire pentru viitorul francizei, a rezonat și accidental cu internetul – un cuvânt care exista în 1984, dar care nu era folosit pe scară largă până în anii 1990.) Numele compuse ale unor start-up-uri ambițioase precum IntelliCorp, Syntelligence și TeKnowledge l-ar fi putut inspira pe Cameron să simplifice denumirea originală a creatorului lui Skynet, Cyber Dynamics Corporation, în Cyberdyne Systems.

Revizionând The Terminator acum, este surprinzător să descoperi că numele Skynet este rostit doar de două ori. Conform lui Kyle Reese, era: „Nou. Puternic. Conectat la tot. Încredințat să conducă totul. Spun că a devenit inteligent… un nou ordin al inteligenței. Apoi a văzut toți oamenii ca o amenințare, nu doar pe cei de pe cealaltă parte. Ne-a decis soarta într-o microsecundă… exterminare.” Acesta este nivelul de interes al filmului față de AI. După cum a spus adesea Cameron, filmele Terminator sunt, de fapt, mai degrabă despre oameni decât despre mașini.

Continuarea blockbuster-ului din 1991, Terminator 2: Ziua Judecății, a completat puțin povestea. Aceasta se bazează pe un alt paradox temporal: unitatea centrală de procesare și brațul drept al Terminatorului original au supraviețuit distrugerii sale, permițând omului de știință de la Cyberdyne, Miles Bennett Dyson (Joe Morton), să proiecteze Skynet. Sarcina eroilor este acum nu doar să-l salveze pe John Connor de 10 ani de T-1000-ul care călătorește în timp, ci și să distrugă Skynet în stadiul său incipient digital. (Acesta a fost ultimul cuvânt al lui Cameron pe subiect până când a produs și co-scris Terminator: Destin întunecat în 2019. Recent, a declarat pentru revista Empire că toate continuările intermediare erau „de luat în calcul doar parțial”).

În Terminator 2, un T-800 cu înfățișarea lui Schwarzenegger este mai degrabă protector decât vânător și, prin urmare, este cel care furnizează explicații: „Sistemul este activat pe 4 august 1997. Deciziile umane sunt eliminate din apărarea strategică. Skynet începe să învețe într-un ritm geometric. Devine conștient de sine la ora 2:14 dimineața, ora estică, pe 29 august. În panică, încearcă să-l deconecteze.” Skynet ripostează lansând rachete nucleare asupra Rusiei, știind că contraatacul va devasta SUA. Trei miliarde de oameni mor în 24 de ore: Ziua Judecății.

Aceasta este o relatare fundamental diferită de cea a lui Reese. În primul film, Skynet interpretează excesiv programarea sa, considerând întreaga umanitate o amenințare. În al doilea, acționează din interes propriu. Această contradicție nu îi deranjează pe cei mai mulți spectatori, dar ilustrează o diferență crucială de opinie despre riscul existențial al inteligenței artificiale.

Prin urmare, Terminator ne ajută și ne împiedică în același timp să înțelegem IA: ce înseamnă pentru o mașină să „gândească” și cum ar putea să dea greș în mod terifiant. Mulți cercetători în IA resping complet obsesia pentru Terminator, deoarece exagerează riscul existențial al IA în detrimentul pericolelor mai imediate, precum șomajul în masă, dezinformarea și armele autonome. „În primul rând, ne face să ne îngrijorăm pentru lucruri de care probabil nu ar trebui să ne temem,” scrie Michael Woolridge. „Dar, în al doilea rând, distrage atenția de la acele probleme pe care ar trebui să ne preocupe.”