Search

„Eu și România”: 58 de copii din 16 țări au participat la concursul organizat de Institutul Cultural Român

Sursa: Institutul Cultural Român

„Eu și România”: 58 de copii din 16 țări au participat la concursul organizat de Institutul Cultural Român

58 de copii din 16 țări au participat la concursul de eseuri, povești și compuneri cu tema „Eu și România”, organizat de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Istorice a Institutului Cultural Român în perioada cuprinsă între Ziua Românilor de Pretutindeni și Ziua Limbii Române. 

Cele mai multe lucrări au venit de la copii din Ucraina (12), Italia (9) și Cipru (8), dar au fost participanți și din Germania, Franța, Statele Unite ale Americii, Grecia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Serbia, Belgia, Cehia, Suedia, Ungaria și Mexic.

Lucrările, grupate pe trei categorii de vârstă (8-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani), au fost evaluate de un juriu independent, care a decis câștigătorii celor nouă premii (câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 euro fiecare, trei premii II în valoare de 400 euro fiecare și trei premii III în valoare de 300 euro fiecare).

Astfel, la categoria 8-10 ani, premiul I a fost câștigat de Sabrina Mincu din Germania, care a obținut nota 10. La aceeași categorie de vârstă, premiul II a fost obținut de Mattias Danilescu din Ucraina, cu nota 9,90, iar premiul III merge la Andrei Fotin din Cipru, cu nota 9,50.

La categoria 11-14 ani, premiul I a fost obținut de Gleb Teleuța din Ucraina, cu nota 10. Premiul II a fost adjudecat de Alessia Gabriela Patrinjei din Italia, care a obținut nota 9,80, iar premiul III a fost câștigat de Edouard Eric Gabriel Dragu din Franța, cu nota 9,50.

La categoria 15-18 ani, câștigătorul premiului I este Matei Eduard Olaru din Portugalia, care a obținut nota 10. Premiul II îi revine lui George Benga din Germania, a cărui lucrare a fost notată cu 9,80, iar premiul III a fost câștigat de Ana Marie Martin din Statele Unite ale Americii, cu nota 9,50.

Lucrările au fost evaluate de comisia de jurizare, formată din Claudia Șerbănuță – manager cultural, community developer, fost director interimar al Bibliotecii Naționale, Moni Stănilă (Monica-Laura Vakulovski) – scriitor și jurnalist (Republica Moldova) și Nona Rapotan – jurnalist cultural, coordonatoarea Bookhub. În alegerea eseurilor câștigătoare, cei trei membri ai comisiei de jurizare au ținut cont de următoarele criterii: condițiile impuse de organizatorul concursului (eseu, limită de spațiu, condiții de tehnoredactare, limita de vârstă etc.), relevanța temei (concurentul/concurenta a evidențiat legăturile sale cu România, a pus în evidență elemente de cultură și de civilizație românească), elemente de limbă (textul a fost scris cu cât mai puține greșeli de exprimare).

Concursul „Eu și România” a fost lansat de Institutul Cultural Român cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni și al Zilei Internaționale a Copilului, fiind dedicat copiilor și tinerilor din comunitățile românești de peste hotare – comunități istorice și țări unde limba română nu este limbă de stat – cu vârste între 8 și 18 ani, invitați să exerseze limba română prin eseuri, povești, compuneri având ca temă relația lor cu România. Ziua Limbii Române este sărbătorită anual pe 31 august, în țară și în străinătate (în baza Legii 53/2013), dar și în Republica Moldova (din 1990) și în comunitățile de români din afara granițelor (din 2012, la inițiativa unor asociații de români din Serbia, Bulgaria,Ungaria și Ucraina). Institutul Cultural Român are un rol esențial în promovarea limbii române, nu doar ca limbă străină, ci și în rândul copiilor din comunitățile de români din afara granițelor.

Ultimele articole