Artista și regizoarea Maryam Tafakory, câștigătoare a Premiului Jarman din 2024, vorbește despre impactul cinematografiei iraniene asupra operei sale, explicând cum filmele pe care le-a studiat în perioada pandemiei au fost atât o sursă de fascinație, cât și de trădare. În primele săptămâni ale pandemiei, Tafakory a vizionat 417 filme din Iranul post-revoluționar și a observat o utilizare frecventă a geantelor ca simboluri pentru contactul fizic între bărbați și femei, într-o țară în care astfel de intimități sunt interzise, arată theguardian.com.
Tafakory, care a început această cercetare în cadrul doctoratului său, a realizat filme și eseuri video, inclusiv „Irani Bag”, care folosește o scenă dintr-un film din 1992, „Cântecul Teheranului”, pentru a explora interdicțiile impuse de cenzură și cum aceste obiecte devin substituente ale atingerii fizice. Ea subliniază că în Iran, cinematografia este adesea „glorificată în Occident pentru rezistența sa alegorică”, dar în interiorul țării este criticată pentru complicitatea cu represiunea statului și pentru acceptarea cenzurii și violenței de gen.
Tafakory își exprimă dorința de a crea lucrări care nu se încadrează într-o viziune simplistă și nu clarifică „coduri cinematografice” pentru cei din afacerea iraniană. Cele mai recente lucrări ale sale, inclusiv „Razeh-Del”, reflectă despre primele femei jurnaliste din Iran și despre erasure-ul femeilor din cinematografie și presă.
Tafakory critică portretizarea Iranului în Occident, subliniind că rezistența femeilor iraniene nu a început sau s-a încheiat în 2022, dar că mișcarea „Femeie, Viață, Libertate” a schimbat ceva ce nu poate fi schimbat înapoi.
