Când vorbim despre fotografie, ne concentrăm adesea asupra imaginii în sine, fără a ne întreba cine este persoana din spatele camerei sau care este povestea acesteia. Proiectul editorial „Fotografia prin ochii fotografului”, lansat de artHood, își propune să exploreze poveștile femeilor din lumea fotografiei, fie că activează în domeniul comercial sau artistic, fie că fotografiază pe filmul sau digital. Scopul nostru este de a dezvălui narațiunea care stă la baza fiecărui cadru surprins și totodată povestea celor din spatele camerei.

artHood: Cine este Ioana Albu?

Ioana Albu: Un om în continuă schimbare care are parte de cea mai mare bucurie și anume de a face zi de zi ceea ce iubește cel mai mult- să-mi surprind propriile amintiri și pe cele ale oamenilor din jurul meu în imagini. Sunt fotograf, cameraman, o pasionată a lumii artelor vizuale și a substraturilor sale metafizice, cinefilă și melomană, iubitoare de sublim, de ceai și de noapte.

artHood: Când ai făcut primul pas către fotografie?

Ioana Albu: Începuturile au fost ca o joacă ce nu a încetat să facă parte din viața mea de la vârstă de 7 ani, atunci când am avut pentru prima oară curiozitatea de a privi printr-un teleobiectiv un spectacol aerian. Nu îmi amintesc să fi apăsat în acea zi declanșatorul, dar acel fel de a privi lumea prin ocularul camerei mi-a deschis definitiv o nevoie de a observa realitatea în ansamblu, ca mai apoi să o pot decupa în acele compoziții ce însumează cel mai unitar senzația momentului trăit. 

artHood: Ce sau cine te-a inspirat să începi fotografia?

Ioana Albu: Primul contact cu fotografia e intim legat de pasiunea pe care mi-am format-o de-a lungul copilăriei. Cel mai important participant la cultivarea acestui mod de viață a fost tatăl meu, căruia îi eram subiect cu câteva luni înainte, în perioada lui de debut a fotografiei de portret, când experimenta în zona clarobscurului. Cu timpul am învățat bazele fotografiei de la el, iar mai apoi am ajuns să lucrez din ce in ce mai des cu instrumentul prin care am ales să mă exprim, tot alături de el. 

artHood: Care este povestea fotografiei de care ești cea mai mândră?

Ioana Albu: Fiecare fotografie îmi comunică de-a lungul timpului în moduri diferite, iar mândria nu este ceva ce pot atașa rezultatelor procesului meu creativ decât în măsura în care există un soi de finalitate prescrisă a unei imagini, căci de altfel prefer să revin asupra materialelor, să reprelucrez fișiere pe care altă dată le consideram ca fiind finite. Cred că orice practică artistică este definită de un flux continuu, iar bucuria mea este cu atât mai mare cu cât mă observ ca fiind mai degrabă mândră de proces, de experiențele survenite din producerea imaginilor, de amalgamul de stări de la momentul captării și prelucrării unei fotografii, de primul contact cu un print cald cu miros de cerneală, decât de o fotografie anume. 

artHood: De unde îți iei inspirația?

Ioana Albu: Întotdeauna am avut nevoie să compensez stimulii la momentul oricărui tip de proces creativ, așa că de multe ori îmi găsesc inspirația în muzică. Cea mai mobilizatoare formulă este o audiție în acord cu starea mea de spirit. Evident că resursele creativității mele îți au locul și în arta vizuală, începând cu pictura renascentistă și mai apoi cu întreg ansamblul artistic din perioada avangardei, și nu în ultimul rând în cinematografie, care însumează în definitiv toate pasiunile și curiozitățile mele. De altfel am studiat în cadrul programului de licență imaginea de film, făcând cunoștință cu o lume care mi-a provocat fiecare dimensiune senzorială și mi-a propus un nou mod de a privi lumea. 

artHood: Ai un curent sau un stil de care te simți cel mai apropiată? Ce stil abordezi în fotografiile tale?

Ioana Albu: Cred ca sunt încă în căutarea unui stil, iar interesele mele fluctuează, fapt ce mă provoacă și mă hrănește. Am identificat totuși dintotdeauna în lucrările mele o înclinație spre monocromie, contrast puternic și texturi. Prioritare pentru mine sunt aspectele ce țin de compoziție, așa că deseori desenul mișcării sau perspectiva sunt pe primul loc. 

artHood: Când ești în spatele camerei, ce contează cel mai mult pentru tine? Contează atât de mult partea tehnică sau e mai importantă partea umană?

Ioana Albu: De-a lungul timpului am realizat că siguranța în ceea ce privește aspectele tehnice ale procesului de fotografiere mă transpune într-o stare ce nu poate fi pusă în cuvinte. În lipsa acelei încordări și atenții mijlocite de o serie de decizii tehnice, simt că timpul și spațiul se dizolvă și totul se rezumă la contururi, lumini și umbre, la subiect și legătura pe care o leg cu acesta și cu momentul fotografierii. Îmi place să mă provoc totuși în diverse arii ale activității mele ca să pot deprinde acea relaxare în cât mai multe situații, iar din fericire viața profesională mă disciplinează de la proiect la proiect fiindu-mi din ce mai la îndemână acea stare pe care o cultiv îndeosebi în cazul fotografiei de peisaj sau într-o sesiune 1 la 1 cu un om drag care mă inspiră. 

artHood: Este vreun artist, vreo carte, vreun podcast pe care l-ai recomanda în acest domeniu?

Ioana Albu: Important este să privești, să asculți, să simți, să guști cât de mult posibil. Pasiunea și inspirația își găsesc de multe ori sursele în cele mai neașteptate locuri, iar formula variază de la om la om, de la perioadă la perioadă, ceea ce ne face atât de deosebiți și, sper eu, de curioși o viață întreagă. Cel mai profund impact recent pe care l-a manifestat ceva asupra mea a fost studiul esteticii și al fenomenologiei, subiecte ce pe de-o parte mi-au deschis noi modalități de a mă raporta la tot ceea ce mă înconjoară și pe de altă parte mi-au ordonat gândirea într-un mod prielnic ce și-a găsit roadele în activitatea mea artistică din ultimii doi ani. Totuși, stimularea ideatică este un simplu aspect la care se adaugă orele de pragmatism, petrecute pe YouTube în căutarea oricărui tutorial ce poate conduce la ceva asemănător viziunii dintr-un anumit moment, iar în lipsa curajului de a-ți permite să te joci cu aparatul de fotografiat, nici nu îți dai seama ce poți să faci de fapt mai departe cu un gând neexprimat. Cum un bun prieten de-al meu îmi spune adesea, munca de atelier este o practică spirituală ce dă sens vieții și o formă posibilităților, iar în ceea ce privește fotografia, să exersezi constant decizia de a apăsa pe declanșator oriunde și oricând este o recomandare înzecit mai bună decât orice carte, podcast, sau curs ce au contat pentru mine.