Concert-Colinde-2023-Cover FB

Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE organizează un concert Caritabil de Crăciun. Banii vor fi donați spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Brașov

Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE organizează pe data de 15 decembrie, de la ora 19.30, alături de Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov, concertul caritabil Ascultați colindul îngerilor. În 2023 acest eveniment a ajuns la cea de-a VII-a ediție. Banii obținuți din bilete vor fi donați, ca în fiecare an, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, Brașov.

Parteneri ai acestui proiect sunt Liceul de muzică „Tudor Ciortea”, Școala Gimnazială nr. 12 și Colegiul de Științe „Grigore Antipa”. Evenimentul va fi găzduit de Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Pavel, de pe strada Mureșenilor, nr.19. 

Coordonator muzical este Steffen Schlandt împreună cu profesorii Izabella Brașoveanu, Laura Greavu (Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea”), Annegret Feder (Școala Gimnazială nr.12), Gizella Benedek (Colegiul de Științe „Grigore Antipa”) și Gabriela Schlandt (Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov).

„Acest proiect a fost creat cu scopul de a îi apropia pe copii de muzică și, în același timp, de emoția sărbătorilor de iarnă pe care elevii doresc să o transmită și publicului. Aproximativ 150 de copii se reunesc în cadrul acestui concert pentru a cânta colinde de Crăciun. Pentru unii elevi este o primă experiență de a cânta într-un cor și de a lua parte la un spectacol de mare anvergură”, transmit organizatorii.

Biletele pot fi achiziționate începând cu data de 29 noiembrie de la magazinul Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio, situat la adresa: Curtea Johannes Honterus, nr. 8, sau online de pe booktes.com: https://booktes.com/bilet/concert-de-craciun-ascultati-colindul-ingerilor. Prețul unui bilet este de 50 de lei pentru toate categoriile de vârstă.