Grupul LEGO lansează #BuildtoGive, prin care vrea să ofere un set către 1,5 milioane de copii din întreaga lume

LEGO Build to Give

Grupul LEGO lansează #BuildtoGive, prin care vrea să ofere un set către 1,5 milioane de copii din întreaga lume

Pentru fiecare inimă din cărămizi LEGO distribuită pe rețelele sociale sau prin aplicația LEGO Life până la 31 decembrie, folosind hashtag-ul #BuildtoGive, Grupul LEGO va dona un set unui copil care are nevoie ca joaca să îi facă ziua puțin mai bună. 

Grupul estimează că circa 1,5 milioane de copii din întreaga lume aflați în spitale, orfelinate sau în situații vulnerabile vor beneficia de pe urma inițiativei. Seturile sunt distribuite prin intermediul rețelei de parteneri locali de caritate ai Grupului LEGO din 24 de țări din toată lumea, iar din 2017, peste 6,5 milioane de seturi au fost donate prin intermediul inițiativei #BuildToGive.

„Inimile sunt recunoscute în întreaga lume și în numeroase culturi ca fiind un simbol al iubirii, al fericirii și al pozitivității. În acest an, ne bazăm pe familii să ne ajute din nou pentru a răspândi această bucurie, prin participarea la inițiativa #BuildtoGive”, a declarat Diana Ringe Krogh, Vice President of Social Responsibility pentru Grupul LEGO. „Este al șaptelea an de când am inițiat #BuildtoGive. Mulțumită oamenilor din întreaga lume, am donat milioane de seturi LEGO® copiilor care au nevoie să se bucure de joacă. Suntem nerăbdători să vedem numeroasele interpretările ale inimilor din acest an și suntem recunoscători că încă o dată putem transforma creativitatea și joaca într-un moment de dăruire.”

Inițiativa #BuildToGive face parte din campania Grupului LEGO – „Joaca este superputerea ta” – care își propune să inspire familiile să aloce mai mult timp momentelor de joacă.

Pe lângă această campanie, Grupul LEGO colaborează cu o serie de parteneri de caritate, dar și cu Fundația LEGO.

Ultimele articole