Institutul Cultural Român anunță luni lansarea concursului „Eu și România”, dedicat copiilor din diaspora, din comunități istorice și țări unde limba română nu este limbă de stat.
Concursul, aflat la a doua ediție, se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, invitați să exerseze limba română prin eseuri, povești și compuneri având ca temă relația lor cu România. Proiectul presupune premierea celor mai bune lucrări pe tema „Limba română este patria mea”.
“Scopul concursului „Eu și România” este să consolideze conștiința artistică și identitatea tinerilor români și a îndrumătorilor lor și să încurajeze activități similare în comunitățile istorice și în diaspora. De asemenea, proiectul își propune să întărească legătura emoțională a participanților cu țara lor de origine”, au transmis organizatorii.
Condiții
Participanții trebuie să aibă reședința în străinătate și să transmită textele pe e-mail, în perioada 2 iulie – 10 august 2024, la adresa de e-mail eusiromania@icr.ro, alături de documentele solicitate în regulament. Lucrările în limba română, având tema „Limba română este patria mea” (Nichita Stănescu), vor fi înscrise în trei categorii, în funcție de vârsta autorului:
- Categoria 8-10 ani: maxim 4.000 semne cu spații/500 cuvinte
- Categoria 11-14 ani: maxim 8.000 semne cu spații/1.000 cuvinte
- Categoria 15-18 ani: maxim 16.000 semne cu spații/2.000 cuvinte
Institutul Cultural Român va acorda câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 EUR fiecare, trei premii II în valoare de 400 EUR fiecare și trei premii III în valoare de 300 EUR fiecare.
Rezultatele vor fi afișate pe site-ul ICR în data de 31 august 2024, de Ziua Limbii Române.