Încă de la începutul lunii iulie, ediția cu numărul 54 a festivalului Les Rencontres d’Arles din Franța și-a deschis porțile pentru pasionații de artă și fotografie.
Festivalul, care doar anul trecut a atras în jur de 127.000 de vizitatori, este unul dintre cele mai importanate din Europa, iar pentru a fi siguri că vor putea ajunge la operele de artă expuse pe străzile din Sudul Franței, amatorii de artă și-au rezervat locurile chiar de anul trecut.
Potrivit artnews.com, ediția din acest an debutează cu o lucrare alb-negru semnată de Gregory Crewdson, considerată un omagiu format din 450 de imagini adus Dianei Arbus, o fotografă americană ce a avut drept subiecți precum stripteuze, artiști de carnaval sau nudiști, care s-a remarcat prin extinderea noțiunilor de „acceptabil” și prin încălcarea canoanelor privind distanța adecvată dintre fotograf și subiect.
Temele abordate în cadrul acestui festival, de la schimbările climatice până la contribuția femeilor în fotografie, sunt etichetate drept „seismograma timpului nostru” – un loc în care poate fi luat pulsul a ceea ce face societatea să funcționeze, arată directorul festivalului Christoph Wiesdner.
Munca unor două artiste, Eva Nielsen și Marianne Derrien, în cadrul programului BMW Art Makers, arată efectele schimbărilor climatice. Nielsen și Derrien s-au cunoscut la 20 de ani, când Derrien studia deja istoria artei, iar Nielsen spera să studieze la École des Beaux-Arts de Paris, ceea ce a și făcut în cele din urmă. Rezultatul acestei prietenii de lungă durată este reprezentat de 12 fotografii care combină imagini topografice, picturi tradiționale și serigrafii. „Am condus prin peisaje schimbătoare, unde marea și pământul par să se contopească„, a spus Nielsen despre regiunea în care a fotografiat crăpăturile pământului, atât umed, cât și uscat, cu scopul de a surprinde ceea ce adesea trece neobservat. Întoarsă în studioul ei din Paris, Nielsen s-a jucat cu texturi și straturi, pentru a oferi o viziune fragmentată și neclară a locurilor pe care le-a vizitat.
Despre societate, vedem seria „Things I Can’t Say Out Loud” (Lucruri pe care nu le pot spune cu voce tare) a lui Riti Sengupta, care se inspiră din momentul în care fotografa, în vârstă de 30 de ani, a fost nevoită să se mute înapoi la părinții săi în timpul pandemiei. Astfel, a realizat cât de diferită era viața mamei sale față de a ei – fotografia unei gospodine cu mănuși de cauciuc și un mop spune totul: femeile pot fi încă definite prin ceea ce muncesc.
„Théâtre optique” (Teatrul optic) al lui Aurélien Froment este un omagiu adus fotografiei de platou care, pentru artist, ar trebui să fie considerată un gen de sine stătător, undeva între publicitate, documentar și ficțiune.
Reamintim și de autoportretul din 2022 al Emmei Sarpaniemi în rolul lui Cindy Sherman – roșcată cu pistrui, cu o cămașă galbenă și colanți roz – care este afișul pentru ediția din acest an a Leş Rencontres. Imaginea este inclusă în „Søsterskap”, o expoziție dedicată unor 18 fotografe din țările nordice. Lângă intrare se află imagini cu femei arestate, toate prezentate din spate pentru a le proteja identitatea. Această serie a artistei suedeze Annika Elisabeth von Hausswolff, intitulată „Oh, mamă, ce-ai făcut”, poate fi interpretată ca o metaforă a femeii artist care depășește normele societății.
