Sunt multe de spus despre muzică și despre utilitatea ei în viața noastră. Fie că vorbim despre distracție, relaxare sau chiar despre terapie prin artă, muzica este aproape mereu în jurul nostru. Sunt studii care atestă beneficiile anumitor frecvențe ce se regăsesc în muzică și importanța lor pentru tratarea depresiei sau pentru ajutorul oferit somnului. Andrei Vasilică, trainer și coach, a crescut înconjurat de instrumente muzicale și s-a hotărât să împărtășească și altora din sentimentul pe care l-a cunoscut încă din copilarie. În cadrul discuției cu arthood.ro Andrei a vorbit despre cum arta l-a ajutat să-și descopere sinele, dar și să-i înțeleagă pe ceilalți din jurul său.

arthood: Lumea te cunoaște pentru profesia ta, dar mai puțin pentru pasiunea ta față de muzică. Cine este Andrei Vasilică și cum a descoperit pasiunea pentru muzică?

Andrei Vasilică: Așa este, sunt mai degrabă cunoscut ca cel care vorbește mult în sala de curs, unde susțin sesiuni de training menite să ajute echipele să se descopere și să își îmbunătățească diverse abilități sau procese. Mai sunt cunoscut din interacțiunile individuale de coaching, care au ca scop să producă schimbări pozitive în viața personală și profesională a clienților mei. Totuși, rareori cei cu care lucrez ajung să descopere și latura mea artistică, sau mai bine zis, muzicală.

Povestea și relația mea cu muzica, începe încă din copilărie, când am avut norocul să fiu mereu înconjurat sunete și muzică. Tatăl meu cânta într-o trupă la clape și voce, astfel, aveam acces la o mulțime de instrumente din trupa lui – orga electronică, tobe, chitară, vioare, saxofon și multe alte instrumente.

Pe de altă parte, aveam acasă o combină muzicală în fața căreia petreceam ore bune ascultând pe discuri de vinil, voci memorabile ca cea a lui Florian Pittiș, interpretând poveștile copilăriei sau Toma Caragiu în teatru radiofonic pentru copii. Mai târziu, în pre-adolescență am descoperit casetele audio cu muzica anilor ’70-’80, ce deveniseră accesibile după Revoluția din ’89. Aveam o biblioteca de casete, din care îmi amintesc că ascultam Rod Stewart, Phil Collins, Toto, Abba, Celine Dion, Boney M, Haddaway, Gipsy Kings, multă muzică italiană, dar și hit-uri românești.

În adolescență, am trecut prin mai multe faze „muzicale”. Muzica era pentru mine un refugiu emoțional și o modalitate de a mă conecta cu mediul înconjurător. În primul an de liceu, ascultam și cântam hip-hop. Eu compuneam orchestrația, iar colegul de trupă scria versurile. Ne numeam Km13 și am cântat pe scenă la balul bobocilor, ceea ce a reprezentat o mare realizare pentru 2 liceeni. Această fază cu hip-hop-ul a durat doar până când am ascultat pentru prima dată Metallica și AC/DC, iar lumea mea muzicală s-a transformat complet. Am devenit brusc un „rocker” convins. E adevărat că această schimbare nu era doar despre muzică; reflecta și nevoia mea de a fi special, diferit, important, și de a fi remarcat de ceilalți colegi… pentru că hip-hop-ul era deja ascultat de aproape toată lumea! 🙂

Faptul că am început să ascult rock m-a determinat să-mi completez rapid colecția de casete audio, mai ales pentru că deja aveam un Walkman și puteam asculta muzică oriunde. Am adăugat în colecția mea albumele celor mai cunoscute trupe de rock și metal, precum Iron Maiden, Metallica, Led Zeppelin, Pink Floyd, Deep Purple, Scorpions, Guns N’ Roses… și lista poate continua. Pe măsură ce ascultam tot mai mult, spre finalul liceului am început să explorez cu multă curiozitate și alte genuri, cum ar fi muzica clasică, blues-ul american și jazz-ul. Această explorare m-a condus către a descoperi mari artiști ca Miles Davis, B.B. King, Jethro Tull, Eric Clapton, Jimi Hendrix sau Stevie Ray Vaughan, dar si catre rock-ul simfonic, descoperind trupe precum Therion, Apocalyptica, Theatre of Tragedy, Trans-Siberian Orchestra, Lacrimosa și… multe altele.

Cu trecerea timpului, am devenit mai sensibil și totodată mai selectiv în privința muzicii pe care o ascult. Mi-am rafinat constant playlist-ul zilnic pentru a face loc și timp pentru jazz, muzică clasică și o pasiune personală – muzica etnică din toate colțurile lumii.

Deoarece îmi place foarte mult să călătoresc și să descopăr locuri exotice, am devenit foarte interesat de muzica tradițională a locurilor pe care le vizitez, dar și de instrumentele muzicale tradiționale din aceste locuri. În loc să colecționez magneți, suvenirul meu preferat din fiecare loc vizitat este un instrument muzical local. Astfel, am adunat o mică colecție de fluiere diverse, tobe de mână și alte instrumente inedite, fiecare cu propria poveste despre locurile pe care le-am explorat.

Așa a evoluat plăcerea mea pentru muzica pe care o ascult. Acum m-aș întoarce din nou la copilărie, dar cu o altă perspectivă. Pe lângă pian și voce, îmi place să experimentez instrumentele etnice pe care le colecționez. De la instrumente de percuție, precum djembe, cajon, handpan, tbilat, framedrum sau bongos, până la instrumente de suflat, cum ar fi fluiere, caval, nai, tilincă, shakuhachi, tulnic, didgeridoo sau bansuri. Fiecare dintre ele îmi oferă o perspectivă muzicală inedită și o modalitate de a explora sunetele din diferite culturi, iar când cânt mă transpun imaginar în locurile de proveniență ale instrumentelor.

După părerea mea, muzica este o experiență profundă, uneori chiar transformatoare, indiferent de statut social, educație, vârstă sau preferințe. Este un limbaj universal, care depășește granițe geografice, culturale sau lingvistice și mi se pare fascinant faptul că are puterea de a aduce oamenii împreună, indiferent de diferențele dintre ei.

Muzica are puterea de a trezi emoții profunde, fie că o asculți în momentele de relaxare sau te lași complet absorbit de ritmuri și armonii, fie că o folosești ca formă de exprimare. Poate crea conexiuni cu cei din jur sau poate deveni refugiu personal sau un spațiu intim în care te conectezi cu propria lume interioară.

arthood: De obicei, terapia prin artă este utilizată în contexte medicale. Ce impact a avut pentru tine aplicarea ei în zona de dezvoltare personală?

Andrei Vasilică: În ultimii ani, am citit multiple articole științifice despre influența muzicii asupra psihicul uman. Foarte multe dintre ele vorbesc despre beneficii în reglarea emoțiilor și a stării de spirit, dar și despre cum poate ajuta în ameliorarea unor tulburări psihice ca depresia, anxietatea, stresul cronic sau chiar tulburări din spectrul autist. Am descoperit și că muzica poate avea un impact pozitiv asupra funcțiilor cognitive, cum ar fi memoria, atenția și abilitatea de a rezolva probleme.

Toate aceste informații sunt foarte interesante și mă entuziasmează! Totuși, chiar dacă nenumărate studii arată faptul ca muzica joacă un rol important atât în îmbunătățirea stării de bine, cât și în stimularea creativității, consider că pasiunea mea pentru muzică nu e încă suficientă pentru a o integra cu adevărat în procesele de coaching, training sau dezvoltare personală. Cred că este nevoie de studiu și de o cercetare profundă și bine documentată, care să-mi ofere cunoștințele și instrumentele necesare pentru a folosi muzica în lucrul cu oamenii într-un mod profesionist și nu doar intuitiv sau experimental.

arthood: De ce muzică și nu pictură sau alte forme de manifestare artistică? Ce are special muzica?

Andrei Vasilică: Nu știu dacă muzica în general are ceva special față de alte forme de artă. Poate doar faptul că oferă multiple modalități de exprimare, care acoperă o gamă largă de preferințe și gusturi, și este ușor de simțit și de înțeles, fără a necesita studii aprofundate. Impresia mea este că pentru cei mai mulți, este mai simplu să simtă emoții și să se transpună într-o compoziție muzicală, comparativ cu un tablou sau o sculptură, unde ar putea fi necesară o înțelegere mai profundă a artei vizuale pentru a stârni aceeași intensitate emoțională.

În ceea ce mă privește, muzica a devenit forma preferată de exprimare din două motive. Primul este legat de experiențele mele de viață și de influența artistică pe care tatăl meu a avut-o asupra mea. Al doilea motiv este că nu am dezvoltat niciodată un simț estetic vizual suficient de bine conturat și nici abilități de coordonare kinestezică care să îmi susțină mișcările în utilizarea pensulei pe pânză sau a creionului pe hârtie. De fapt, chiar am avut dificultăți în școală primară din cauza caligrafiei mele greu de descifrat, care mi-ar fi fost de ajutor, mai degrabă într-o carieră în medicină! J

arthood: În coaching există un echilibru între emoție și tehnică, similar cu muzica. Cum îți gestionezi propriile emoții și cum îi ajuți pe clienți să își găsească un echilibru între rațional și emoțional?

Andrei Vasilică: Modul în care am descoperit muzica și instrumentele muzicale de-a lungul timpului m-a educat să rămân curios, să mă conectez la propriile emoții, dar și să dezvolt empatie și să ascult cu tot mai multă atenție și interes. Am învățat să mă deschid către nou și diversitate, mereu în căutarea frumuseții, armoniei și echilibrului pe care le-am găsit întotdeauna în muzică. Toate aceste experiențe și lecții mă ajută și în mediul profesional.
În special, în coaching este foarte mult despre auto-observare, iar asta cred că acest lucru ajută atât clienții mei cât și pe mine. Mereu îi încurajez să-și observe emoțiile fără să se judece. Odată ce emoțiile sunt conștientizate, oricine poate învăța tehnici de gestionare a lor, cum ar fi respirația profundă, exercițiile de relaxare sau reframing-ul cognitiv.

arthood: Cum vezi că va evolua acest mix de coaching și artă?

Andrei Vasilică: Cred că acest mix poate prinde contur, mai ales că planurile mele pentru viitorul apropiat includ dezvoltarea și învățarea continuă în direcția psihoterapiei. Odată ce voi studia mai profund efectele muzicii asupra psihicului uman și voi avea ocazia să experimentez atât pe mine, cât și în lucrul cu alții. Într-un cadru științific și controlat, acest mix ar putea să evolueze semnificativ. În plus, mă gândesc să explorez efectele diferitelor tipuri de instrumente și frecvențele pe care acestea le emit, poate chiar să urmez studii aprofundate în această direcție.

arthood: Ce alte planuri ai pentru viitor?

Andrei Vasilică: De obicei, nu îmi fac planuri pe termen lung sau foarte lung, ci mai degrabă am diverse dorințe care conturează o direcție ce poate (sau nu) evolua în timp. În ceea ce privește muzica, mi-aș dori să îmi construiesc un studio unde să pot cânta fără să deranjez activitatea sau somnul celor din jur. Visez la un spațiu special pentru mine, unde să mă pot retrage și să experimentez muzica în toate formele ei. Aici, aș putea înregistra profesional instrumentele din mica mea colecție și să le îmbin în compoziții originale.

Pe plan profesional, intenționez să îmi aprofundez studiile în psihologie și să descopăr tot mai multe instrumente și modele care să mă ajute în sprijinirea dezvoltării personale și profesionale a celor cu care lucrez.