Într-o lume în continuă schimbare, Oana Sîrbu se remarcă prin profunzimea viziunii și sensibilitatea artistică pe care o aduce în fiecare creație. Artist care a descoperit un scop clar în viață, pentru Oana fiecare zi reprezintă un pas în direcția îndeplinirii acestuia.
Firea ei melancolică și atenția la detaliile pe care alții le ignoră i-au oferit o viziune unică asupra lumii. Adolescența a fost o perioadă definitorie, în care a realizat cât de vulnerabili suntem în fața stimulilor exteriori, trăind ani întregi cu un corset de plastic, o orteză care i-a afectat atât mobilitatea, cât și încrederea în sine. Această experiență a fost un catalizator pentru dorința ei de a-și accepta imperfecțiunile și de a le transforma în surse de putere și autenticitate. Un moment esențial a fost la vârsta de 17 ani, când Oana a decis să își afirme feminitatea, a mers la cumpărături și și-a achiziționat primele sutiene confortabile și atrăgătoare, care i-au redat încrederea în sine. Aceste articole vestimentare au devenit simboluri ale acceptării de sine și ale descoperirii propriei identități.
Oana a realizat importanța de a face o distincție clară între om și artist, însă ambele părți se intersectează într-un punct esențial: dorința de a inspira oamenii cu care intră în contact și de a le arăta cum percepe ea lumea. Nu a fost niciodată adepta trendurilor. Interesul ei s-a concentrat întotdeauna pe aspectele mai puțin mediatizate ale industriei modei și pe expunerea problemelor sensibile, iar designul vestimentar i s-a părut cea mai bună formă de exprimare, permițându-i să materializeze sentimentele în creații concrete. Lenjeria intimă, în special, i se pare cea mai apropiată atât fizic, cât și emoțional, de purtător.
Principala sursă de inspirație sunt oamenii și experiențele lor. Oana observă comportamentele, sentimentele și evoluția acestora în societate, atribuind materialele și culorile detaliilor din viața de zi cu zi. În proiectul său actual, despre blamarea victimelor agresiunii sexuale, asociază lacrimile cu mărgelele albe de sticlă și sensibilitatea femeilor cu experimente textile.
Estetica pieselor sale este marcată de o preferință pentru linia corpului, broderii și accesorii artizanale. Nu caută să impresioneze prin forme revoluționare și șocante, ci se concentrează pe rafinament și demnitate, inspirată de femeile din viața ei care, deși se considerau simple și imperfecte, au demonstrat o forță și o grație extraordinară. „Când creez un produs de lenjerie intimă îmi imaginez că îl va purta o astfel de femeie. O femeie care se încruntă în oglindă că nu i se pare că arată perfect, dar care până la finalul zilei este capabilă să facă orice îi este cu putință pentru a se simți împlinită. Vreau să povestesc despre real și frumusețea lucrurilor ce ni se par urâte dacă le privim fără să le vedem cu adevărat”, a declarat ea pentru arthood.ro
Oana nu își face planuri concrete pentru viitor, dar știe că succesul adevărat pentru ea înseamnă să simtă că arta sa și-a îndeplinit scopul. Industria modei este suprasaturată de lucruri lipsite de esență, iar ea își dorește să contribuie cu creații care să inspire și să aibă un impact real.