Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” anunță marți că nu va participa la ediția din acest an a proiectului Noaptea Muzeelor, în semn de protest împotriva salariilor „extrem de mici” din sectorul muzeal.
„Sistemul de salarizare actual reprezintă o amenințare extrem de severă la adresa procesului de management al unui muzeu. Dacă vrem să avem în continuare muzee funcționale, trebuie găsită o soluție pentru creșterea nivelului de salarizare în muzeele care au fost uitate până acum. Ministerul Culturii a înțeles de la început acest lucru și a propus ordonanța de creștere salarială. Trebuie ca și restul Guvernului sa înțeleagă”, au transmis reprezentanții.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” mai transmite că aproape 600.000 de persoane au vizitat insittuția în 2023, număr record de la înființare. „Dacă se va ajunge la proteste ale salariaților din muzee, în data de 18 mai, așa cum se preconizează în momentul de față, ar fi grozav dacă o parte din public ar protesta alături de salariații muzeelor, transmițând astfel guvernanților ideea că publicul înțelege că muzeele sunt importante, că trebuie să înțeleagă și guvernanții acest lucru și că munca celor care lucrează în muzee trebuie răsplătită cum se cuvine”, se mai arată în comunicat.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va avea un program normal de vizită sâmbătă, 18 mai 2024, fiind deschis între orele 10.00 – 20.00, ultima intrare fiind la ora 19.00.