O lucrare de Lucian Freud, portret al uneia dintre fiice, va fi scos la licitație. Valoarea s-ar putea ridica la 24 mil. dolari 

Sursa: COURTESY SOTHEBY'S

O lucrare de Lucian Freud, portret al uneia dintre fiice, va fi scos la licitație. Valoarea s-ar putea ridica la 24 mil. dolari 

Un portret realizat de Lucian Freud, care nu a mai fost expus publicului larg timp de peste două decenii, va fi scos la licitație la Londra în această lună. Tabloul, care o înfățișează pe una dintre fiicele artistului, este așteptat să fie vândut cu 20 de milioane de lire sterline (24 de milioane de dolari).

Freud și-a înfățișat fiica Isobel Boyt în tabloul Ib Reading din 1997, pe care l-a finalizat în urma unui efort de câteva luni, timp în care aceasta a pozat în cadrul a 70 de ședințe în studioul tatălui său din vestul Londrei. Reprezentată desculță, Boyt este văzută citind cartea lui Marcel Proust „În căutarea timpului pierdut”.

Este unul dintre cele cinci tablouri realizate de Freud în care apare Boyt și unul dintre cele aproximativ 30 de tablouri în care artistul i-a portretizat pe cei 14 copii ai săi. Multe dintre aceste lucrări au fost realizate după o perioadă de „absență paternă”, arată ArtNews.

Tabloul a rămas în aceeași colecție privată încă de când a fost cumpărat, iar ultima dată când a fost expus public a fost în cadrul unei expoziții la New York în anul 2000.

Opera lui Freud și implicarea cu modelele sale au devenit un subiect de interes pentru publicul larg. La începutul acestei luni, a fost anunțat un film biografic produs de Kate Moss care se concentrează pe experiența unui model care a pozat pentru pictor la începutul anilor 2000.

În noiembrie, tabloul lui Freud „Large Interior, W11 (After Watteau)” din 1981, în care fiica sa, Bella, se numără printre persoanele care i-au fost model, a fost vândut cu 86 de milioane de dolari la Christie’s, din colecția regretatului mogul din domeniul tehnologiei Paul Allen. Lucrarea a stabilit un nou record pentru Freud.

Ib Reading este expusă în prezent la Sotheby’s Londra, înaintea vânzării de artă modernă și contemporană a casei de licitații, programată pentru 1 martie.

Ultimele articole