O scrisoare de patru pagini pe care Ernest Hemingway a scris-o avocatului său după ce scriitorul a supraviețuit după două accidente de avion consecutive în Africa de Est în 1954 a fost vândută la licitație pentru 237.055 de dolari, potrivit Nate Sanders Auctions.
Licitația pentru scrisoare a început de la 19.250 de dolari și au existat 12 oferte înainte de vânzarea de săptămâna trecută, potrivit casei de licitații, care are sediul în Los Angeles, și care nu a dezvăluit cine este cumpărătorul, scrie The New York Times.
Hemingway, în vârstă de 55 de ani la acea vreme, vizitase Congo, Kenya și Rwanda împreună cu cea de-a patra soție a sa, jurnalista americană Mary Welsh Hemingway, în cadrul unui safari de vânătoare. În decurs de câteva zile, cuplul a fost implicat în două accidente: în primul, avionul s-a prăbuşit când pilotul a încercat o aterizare de urgenţă pentru a evita să lovească un stol de ibis. Au petrecut noaptea în junglă, iar a doua zi au fost preluaţi de o barcă de turişti şi s-au urcat în al doilea avion, care a luat foc în timpul decolării, s-a prăbuşit şi a explodat.
Obiectele lui Hemingway, precum scrisori cu semnătura sa originală sau primele ediții ale cărților sale, sunt scoase la licitație în mod regulat și ajung adesea la mii de dolari, poate chiar mai sus. În Philadelphia, în februarie, o primă ediție a cărții lui Hemingway „In Our Time” din 1924 a fost vândută la licitație pentru 277.000 de dolari. O altă scrisoare semnată a fost scoasă la licitație luna trecută la Nate Sanders Auctions, dar a fost adjudecată cu mult mai puțin: 6.875 de dolari după o singură licitație. În februarie, un exemplar mai modern al cărții „The Old Man and the Sea” a fost adjudecat cu peste 10.000 de dolari dintr-un motiv special: a fost exemplarul citit și semnat de către Kobe Bryant.
În scrisoarea privind accidentul – care a fost scrisă la 17 aprilie 1954, dar a fost greșit datată 1953 – Hemingway a povestit accidentele și efectul lor asupra sa și i-a spus avocatului său Alfred Rice că are nevoie de bani. De asemenea, el și-a exprimat nemulțumirea față de Abercrombie & Fitch care, la acea vreme, era mai cunoscut pentru vânzarea de echipamente pentru activități în aer liber, precum armele.
„Mi-au trimis două puști de calibrul 22 de un tip pe care nu l-am comandat, câteva sute de cartușe de un alt tip de muniție decât cel pe care îl comandasem”, a scris Hemingway, adăugând că a trebuit să împuște primul său leu cu un “Mannlicher .256 împrumutat, care era atât de vechi încât se destrăma în mâinile mele și a trebuit să fie lipit cu bandă adezivă și scotch”. “Neglijența lor în expediere mi-a pus în pericol atât viața, cât și mijloacele de trai”.
Mesajul către avocatul său a fost redactat pe hârtie de scrisoare de la un hotel din Veneţia.
„Problema este în interior, unde rinichiul drept a fost perforat, iar ficatul și splina rănite”, a scris el. „O să le verificăm la această clinică, unde au cel mai bun om la așa ceva din Europa.”
„Sunt slăbit de la atâtea hemoragii interne”, a adăugat el. „Am fost un băiat bun și am încercat să mă odihnesc”.
Soția lui Hemingway nu a ieșit nevătămată din accidentul de avion. Potrivit unui articol din United Press, ea avea două coaste fisurate și șchiopăta. Hemingway s-a concentrat și asupra stării ei mentale: „Mary a avut un mare șoc și memoria ei nu este încă prea bună și va dura destul de mult timp pentru a pune lucrurile în ordine”, i-a scris el domnului Rice.
Cu toate acestea, în scrisoare este insuflat un sentiment de normalitate. După cum scrie Hemingway pe ultima pagină: „Totul este în regulă aici.”