Povești din lumea modei. Ioana Țăranu, fondatoare Rad Playground: „Singurul plan pe care îl am este perseverența și perfecționarea continuă”

Sursa foto: alegesustenabil.ro

Povești din lumea modei. Ioana Țăranu, fondatoare Rad Playground: „Singurul plan pe care îl am este perseverența și perfecționarea continuă”

Într-un domeniu în care creativitatea și inovația se împletesc pentru a defini identitatea fiecărei generații, proiectul editorial „Povești din lumea modei” își propune să aducă în prim-plan vocea celor care transformă ideile în realitate, designerii. Fie că sunt la început de drum sau au deja o carieră bine conturată, acești creatori de modă împărtășesc cu noi parcursul lor, sursele de inspirație și viziunea asupra viitorului modei.

Prin aceste interviuri exclusive, artHood invită cititorii să descopere nu doar colecțiile și tendințele, ci și poveștile de viață și motivațiile personale ale designerilor. Fiecare răspuns dezvăluie o frântură din procesul creativ, din eforturile și pasiunea ce stau la baza fiecărei piese vestimentare.

Astăzi, Ioana Țăranu, designer și fondatoare Rad Playground.

artHood: Care este povestea omului, dar și a artistului?

Ioana Țăranu: Cei doi coexistă, uneori în pace, de cele mai multe ori în dispute, dar în cazul meseriilor vocaționale, „omului” nu prea îi mai rămâne loc. De obicei, intervine atunci când egoul artistului trebuie înăbușit pentru a nu strica munca artistului. 

În familie mereu a existat această pasiune pentru croitorie, toată lumea din casă știa să facă piese vestimentare. Așa că pasiunea a fost sadită timpuriu. 

artHood: Care a fost momentul care v-a inspirat să porniți pe acest drum, să intrați în lumea modei?

Ioana Țăranu: Când a venit vremea facultății, am avut de ales între japoneză și design vestimentar. Făcusem câțiva ani de arte plastice, iar în liceu am fost la clasa de limbi străine. La momentul acela, japoneza a câștigat. După licență, rolul de profesoară de japoneză nu a fost unul în care să mă văd, așa că am lăsat loc celeilalte pasiuni. 

Întotdeauna am făcut ce mi-a plăcut. Unii pot numi asta un răsfăț, eu îl numesc un „stil de viață sănătos”. Pentru a putea fi fericit, ce simți, ce gândești, ce spui și ce faci trebuie să fie în armonie, perfect aliniate. Și rezultatele vin, nu poți da greș în felul acesta. Nu spun că este ușor, spun doar că împlinirea de a face ce-ți place, zi de zi, este cea mai importantă. 

artHood: Care sunt sursele principale de inspirație atunci când creați o nouă lucrare?

Ioana Țăranu: Procesul creativ este unul constant. Încontinuu există persoane sau situații care să te inspire să lucrezi, ce să lucrezi, cum să lucrezi. Pot fi costumele personajelor unui film, un videoclip, o tehnică nouă învățată, o țesătură nou descoperită. 

artHood: Care este mesajul sau povestea pe care încercați să o transmiteți prin fiecare creație?

Ioana Țăranu: Pentru cei care au o vocație, un talent, mesajul meu constant este să aleagă mereu să facă ce îi împlinește, să fie perseverenți și loiali pasiunii lor și să dubleze talentul cu mult studiu. Iar pentru consumatori, să aleagă cât mai des produse autohtone, să aleagă informat, cu respect pentru propria imagine, pentru mediu. Să aleagă produse vestimentare în acord cu propriul stil de viață, neținând cont de trend-uri.

artHood: Cum vă imaginați că va evolua arta dvs. în următorii ani? Unde vă propuneți să ajungeți?

Ioana Țăranu: Adevărul este că singurul plan pe care îl am este perseverența și perfecționarea continuă în ceea ce fac. Cum vor arăta produsele mele anul viitor? Habar n-am. Și eu sunt curioasă. Este foarte important să rămân curioasă.

Ultimele articole