Search

S-a încheiat DIPLOMA Show, ediția a X-a: Peste 10.000 de persoane au admirat lucrările noii generații de artiști, arhitecți și designeri români

Foto: Mihai Ciobanu

S-a încheiat DIPLOMA Show, ediția a X-a: Peste 10.000 de persoane au admirat lucrările noii generații de artiști, arhitecți și designeri români

  • DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, a încheiat a X-a ediție, care s-a desfășurat între 7 și 15 octombrie. Organizat la Combinatul Fondului Plastic, festivalul a primit și în acest an vizita a peste 10.000 de persoane, ce au admirat 130 de lucrări din 16 categorii creative diferite: de la modă la pictură, arhitectură, design interior, scenografie, sculptură și multe altele. 
  • Expoziția centrală a DIPLOMA Show a fost printre cele mai ample din toate edițiile festivalului, întinzându-se pe aproximativ 2.000 de metri pătrați, împărțiți în 10 pavilioane expoziționale din cadrul Combinatului Fondului Plastic. 
  • Printre atracțiile ediției din acest an, s-au numărat: un fashion show neconvențional, performance-urile din cadrul pavilionului dedicat scenografiei, un târg de design românesc, dar și o serie de masterclass-uri cu artiști și specialiști consacrați din industriile creative. 

Pentru al zecelea an consecutiv, DIPLOMA Show a adus în fața publicului larg cele mai bune lucrări ale noii generații de artiști, arhitecți și designeri români. Timp de 9 zile, peste 10.000 de vizitatori au ajuns la Combinatul Fondului Plastic din București pentru a vedea expoziția centrală sau pentru a participa la activitățile, evenimentele și inițiativele numeroase din cadrul festivalului. Un vârf de vizitatori a fost atins în seara vernisajului pentru public, pe 7 octombrie, când a avut loc DIPLOMA Show Opening Night

Unul dintre obiectivele noastre ca organizatori este despre cum orașul va <<adopta>> în timp proiectele The Institute, chiar cu riscul ca noi să le <<pierdem>>. Mă refer la asumarea lor de către comunitatea artistică, bresle profesionale, mediul academic sau administrația publică, din punct de vedere al brandingului de oraș, al reținerii și atragerii de talente, al diversificării audienței și accesului la actul cultural și artistic al generațiilor noi, până la transformarea unor <<scene>> în adevărate industrii creative, care să aducă plus valoare întregului oraș”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute. 

La organizarea ediției din acest an, a lucrat timp de 8 luni o echipă de aproximativ 100 de persoane. Lucrările expuse au fost alese dintr-un număr record de înscrieri de un Board Creativ format din peste 70 de specialiști ai industriilor creative, practicieni și reprezentanți din mediul academic.

Printre atracțiile ediției aniversare DIPLOMA Show: un fashion show neconvențional, masterclass-uri cu artiști și designeri consacrați și un târg de design românesc

Cele 20 de creații de modă expuse în acest an la DIPLOMA Show au beneficiat și de un fashion show inedit, creat de Alina Gavrila- Bortun /Gavrilă Fashion Tellers. DIPLOMA Doors – Fashion Show a deschis ușile creativității studentesti și a vorbit despre curaj, libertate de expresie, sensibilitate, fragilitate, diversitate, despre temeri și frământări ale procesului de creatie. 

Una dintre atracțiile primului weekend de festival a fost și Hot Lagoon Fair, primul târg de printuri și tipărituri de artă care promovează noua generație a industriilor creative locale. Într-o singură zi, la ediția cu numărul #14 a târgului, s-au vândut peste 100 de obiecte de design românesc, cele mai apreciate de public fiind art printurile și obiectele vestimentare. 

O noutate a ediției din acest an a fost reprezentată de o serie de live performance-uri care au avut loc în cadrul pavilionului dedicat scenografiei, realizat printr-o inițiativă condusă de Adrian Damian. Performance-ul „The Red Thread” a recontextualizat 5 personaje feminine emblematice, propunându-și să ducă la o nouă înțelegere a acestora. De asemenea, performance-ul „Frozen” a pus în scenă două perspective asupra unei fetițe de 10 ani: una a inocenței, bucuriei și naivității copilăriei pe de o parte, iar pe de altă parte – una a denaturării și degradării la nivel de obiect a imaginii unui copil. 

Printre alte atracții ale DIPLOMA Show 2023, amintim și:

  • Intrarea în universul creativ DIPLOMA Show a fost  imaginată prin instalația interactiva IQOS, Together Forward, un portal care conducea comunitatea spre expoziție și o invita, astfel, să facă un pas spre viitorul ilustrat de viziunile noilor generații de artiști.
  • DIPLOMA GROW, program de masterclass-uri, prezentat de Globalworth, cu profesioniști cunoscuți din domeniile creative. Cei interesați să afle informații din culise de la arhitecți, designeri și artiști cu renume despre traseul lor profesional i-au putut vedea pe: Raluca Ghica, Dorin Ștefan Adam, Dragoș Buhagiar, Richard Hardy, Roman Tolici și Paul Mureșan. 
  • Expoziția de arhitectură, design interior și design de obiect, dezvoltată de Primăria Sectorului 1 în Spațiul The Institute din cadrul Combinatului Fondului Plastic.
  • O selecție de animații prezentate de-a lungul timpului în cadrul DIPLOMA Show, proiectate în cadrul unui pop-up cinema semnat de Kozel. 
  • Traseul format din 10 locuri-cheie din București, parte din campania aniversară DIPLOMA 10 ALUMNI, unde vizitatorii au putut descoperi 10 lucrări expuse la DIPLOMA Show de-a lungul timpului. Cele 10 locuri de expunere au fost destinații neconvenționale, de la spații de socializare până la librării și zone de tranzit.

Ce urmează pentru DIPLOMA Show

Printre planurile de viitor ale organizatorilor, se numără dezvoltarea programului DIPLOMA GROW și aducerea în fața noii generații a mai multor arhitecți, designeri și artiști consacrați din industriile creative. 

De asemenea, începând cu acest an, The Institute acordă în premieră bursa anuală Cezar Arhip unui absolvent participant la DIPLOMA Show 2023. Artistul care va beneficia de această bursă este selectat de echipa The Institute și va primi o bursă în valoare de 3000 euro, pentru a-și continua parcursul profesional și dezvoltarea în cadrul domeniilor creative. 

Pentru a zecea oară anul acesta, DIPLOMA Show a devenit nu doar locul de întâlnire, ci și punctul de lansare și promovare a noilor talente, într-un eveniment unic în care aceștia și-au putut prezenta lucrările publicului larg și profesioniștilor din lumea artistică din România.

Ultimele articole