Disney+ anunță că „Shōgun”, de la FX, va avea premiera marți, 27 februarie, pe Disney+ în România. Serialul va debuta cu două episoade, urmând ca un nou episod să aibă premiera în fiecare săptămână.
„Shōgun” este creat pentru televiziune de Rachel Kondo & Justin Marks, Marks fiind showrunner și producător executiv alături de Michaela Clavell, Edward L. McDonnell, Michael De Luca și Kondo. Serialul este produs de FX Productions.
„Shōgun”, o adaptare originală a bestsellerului lui James Clavell, este plasat în Japonia anului 1600, în pragul unui război civil care va defini întregul secol. Producătorul Hiroyuki Sanada joacă rolul „Lordului Yoshii Toranaga”, care se luptă pentru viața sa în timp ce dușmanii săi din Consiliul Regenților se unesc împotriva sa. Când o corabie europeană misterioasă este găsită abandonată într-un sat de pescari din apropiere, căpitanul ei, englezul John Blackthorne (Cosmo Jarvis), poartă cu el secrete care l-ar putea ajuta pe Toranaga să încline balanța puterii și să distrugă influența extraordinară a dușmanilor lui Blackthorne – preoții iezuiți și negustorii portughezi. Destinele lui Toranaga și Blackthorne devin strâns legate de traducătoarea lor, Toda Mariko (Anna Sawai), o nobilă creștină misterioasă și ultima dintr-un neam dezonorat. În timp ce își slujește stăpânul în mijlocul acestui peisaj politic tensionat, Mariko trebuie să reconcilieze noua ei legătură cu Blackthorne, angajamentul ei față de credința care a salvat-o și datoria față de răposatul ei tată.
„Shōgun” prezintă o distribuție japoneză foarte apreciată, o premieră pentru o producție americană, inclusiv Tadanobu Asano în rolul lui „Kashigi Yabushige”, un trădător notoriu și un apropiat al lui Toranaga; Hiroto Kanai în rolul lui „Kashigi Omi”, tânărul conducător al satului de pescari unde a fost găsită nava lui Blackthorne; Takehiro Hira în rolul lui „Ishido Kazunari”, un birocrat puternic care este principalul rival al lui Toranaga; Moeka Hoshi în rolul lui „Usami Fuji”, o văduvă care trebuie să-și găsească un nou scop în mijlocul luptei domnului său; Tokuma Nishioka în rolul „Toda Hiromatsu”, generalul de încredere și cel mai apropiat prieten al lui Toranaga; Shinnosuke Abe în rolul „Toda Hirokatsu” („Buntaro”), soțul gelos al lui Mariko; Yuki Kura în rolul lui „Yoshii Nagakado”, fiul impetuos al lui Toranaga cu o dorință puternică de a-și dovedi valoarea; Yuka Kouri în rolul lui „Kiku”, o curtezană renumită pentru măiestria sa artistică în toată Japonia și Fumi Nikaido în rolul lui „Ochiba no Kata”, mama venerabilă a moștenitorului care nu se va opri de la nimic pentru a pune capăt lui Toranaga și amenințării acestuia la adresa puterii fiului ei.