Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca vă invită joi, 30 mai, de la ora 19:00, în Sala mare, la premiera Pietonul aerului de Eugène Ionesco, în regia lui Gábor Tompa, un spectacol tragi-comic despre o lume pe care uzanțele și prejudecățile au umflat-o, lăsând doar forme goale.
Domnul Bérenger (interpretat de Matei Rotaru), prezență recurentă a pieselor ionesciene, adevărată redută a umanității în calea îndobitocirii ei definitive, este de această dată un dramaturg care și-a repudiat arta și care caută în schimb să își găsească împlinirea în Anglia rurală. Aici, în buna tradiție a teatrului absurdului, fundamentele ipocrite ale traiului cotidian încep să se deconspire, iar peisajele idilice anticipează din când în când sechelele războiului. Protagonistul este imediat asaltat de indivizi respectabili din societatea englezească, incapabili să admită firescul zborului uman, pe care el însuși încearcă să-l demonstreze printr-un salt în văzduh, dincolo de existența convențională a norodului ofensat. Bérenger capătă astfel înțelepciunea vizionarului care a înțeles magnitudinea însingurării și a neantului post-apocaliptic, fiind însă izolat și ridiculizat când împărtășește impresii din periplul său extraatmosferic.
Cu o distribuție impresionantă, montarea lui Gábor Tompa concentrează esența acestei societăți defecte într-un spațiu și timp care ne pot aparține și nouă, concretizate vizual de Adrian Damian printr-o spectaculoasă construcție scenografică și comentate muzical cu simțul ludic al compozitorului Vasile Șirli. În ritmuri dinamice, excelent susținute colectiv și individual de trupa Naționalului clujean, povestea lui Bérenger și avertismentul acestuia cu privire la consecințele inerției umane își extind mizele dincolo de lumea Războiului Rece în care a scris Ionesco, amintindu-ne de amenințările noastre contemporane, de morțile și de neantul care pândesc în apropiere.
Eugène Ionesco se numără printre cele mai importante voci ale avangardei franceze și europene, fiind considerat unul dintre părinții teatrului absurdului. În scrierile sale, automatismele limbajului, artificialitatea relațiilor interumane și decuplarea individului de propria sa conștiință sunt revelate într-un limbaj care doar simulează refuzul semnificării. Personajul lui Bérenger este de fapt o inserție autobiografică, prezentă în patru piese de un comic amar, cu situații la limita tragediei, inspirate de exasperarea lui Ionesco în fața exceselor și iraționalității postbelice.
Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc pe 4 iunie, de la ora 19:00.