VACANȚA LA MȚR. Hai la joacă! În luna iulie 2024. Muzeul Național al Țăranului Român

Vacanța la MȚR

VACANȚA LA MȚR. Hai la joacă! În luna iulie 2024. Muzeul Național al Țăranului Român

Noi ne-am făcut planul de vacanță pe luna iulie:

Ilinca, arhitecta, își prinde-n păr tot felul de construcții, semne și simboluri, se plimbă prin păduri de argint și case care mai sfinte, care mai gustoase. Și desenează, cum altfel?

Beatrice, artista, vrea în vacanța cu oamenii mari și îmblânzește lâna vara;

Raluca, povestașa, pune-n povești nisip, dar și niște ritm, face ca din florile de portocal să iasă mere, desenează pe pânză emoții, dar și meniuri regești;

Lidia, artistă, face și desface, și țese, și bate ba cu furculița, ba cu spata;

Ana, artistă plastic, face rime, jucării din lut și tot pune mâna pe pensule și culori;

Dacă vrei și tu așa în vacanță, hai! Ateliere de la 3 la 99 de ani. Avem și program în această harababură.

Prețul unui atelier este de 25 de lei. Înscrierea este importantă, fără nu putem merge în vacanță împreună. Accesul la atelier se face prin intrarea principală a MNȚR (Kiseleff, 3).

SĂPTĂMÂNA I

Luni, 1 iulie și marți, 2 iulie

Ateliere pentru grupuri organizate. Înscrierile la atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 3 iulie

10:30 CASE FĂCUTE DIN CE AI SAU DIN CE VREI (7-14 ani), cu Ilinca Pop

Casele țărănești erau construite după înțelepciunea meșterilor-constructori sau, alteori, chiar după gustul acelora care urmau să le și locuiască. Felul acesta de a-ți face singur casa, după reguli și priceperi cunoscute din înțelepciunea locului și nu împreună cu un arhitect, ține de construcția pe care istoricii și teoreticienii o numesc „arhitectură vernaculară”. Cel mai înțelept lucru, atunci când îți faci singur casa, e să te folosești de ce ai la îndemână: dacă stai lângă o pădure, te folosești de lemn, iar dacă ai de unde să aduci, din apropiere, poți folosi și piatră. Tu din ce ți-ai face casă? Din jucării de pluș, din scoarțe, din piese de lego sau cartofi prăjiți? Sau poate din idei-cuvinte și atât?

După ce dăm o raită prin muzeu, unde vom vedea casa meșterului Antonie Mogoș, vom ilustra împreună, pe hârtie, case făcute din ce ai sau din ce vrei și vom povesti despre ce înseamnă toate aceste arhitecturi.

Vă recomandăm să veniți cu haine comode și o sticlă cu apă.

Durata: 2 ore.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

17.00 POVEȘTI BRICOLATE: TEHNICA DE ÎMPÂSLIRE CU AJUTORUL ACULUI DE ÎMPÂSLIT (14-99 ani), cu Beatrice Iordan

Broșe, figurine, păpuși, flori din lână netoarsă.

Folosind lâna netoarsă și acele, ne vom împrieteni cu lâna, modelând-o în mici figurine moi și pufoase, bune de purtat sub forma de mici broșe care pot fi dăruite persoanelor dragi sau asortate la haină sau geantă. La sfârșitul atelierului obiectele realizate vor putea fi luate acasă.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la numărul de telefon sau pe WhatsApp: 0723 471 600.

Joi, 4 iulie

CROIT, ȚESUT ȘI CUSUT, cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

09.00-10.15, pentru 5-7 ani // 10.15-12.00, pentru 8-99 ani

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor care manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

10.30 TEATRU DE UMBRE CU SILUETE (+3 ani), cu Beatrice Iordan

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre. Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârșit, fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator.

La final, toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate.

Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani vor lucra, obligatoriu, împreună cu adultul însoțitor.

Durata: o ora și 15 min.

Înscrieri la numărul de telefon sau pe WhatsApp: 0723 471 600.

Vineri, 5 iulie

10:30 HARTA PALATELOR, PĂDURILOR, APELOR ȘI CASELOR DIN POVEȘTI (7-14 ani), cu Ilinca Pop

Unde locuiesc Ileana Cosânzeana, Făt Frumos, Harap-Alb, Sfânta Vineri, zânele, zmeii și celelalte personaje din basme? Ele ne invită și ne ghidează deseori drumul într-un tărâm care, de la un punct, începe să ni se pară familiar. Parcă am mai trecut prin pădurea de argint și în alte basme, și parcă și în alte basme ne-am întâlnit, în luminiș, cu o căsuță acoperită de mușchi. Ca prin minune, ne trezim că știm locul și că, dacă vrem, de acolo putem să urmăm poteca spre Grădina Ursului. Îmbrăcând hainele imaginare ale unor personaje pe care le vom trage la sorți, vom afla, împreună, unde locuiesc ele și vom desena întâi schițe ale acestor locuri. Apoi le vom așeza laolaltă, fiecare pe-a sa hartă personală, proiectând locuri, poduri, păduri, ape, palate, nori, munți, drumuri de ținut minte de la o împărăție la alta.

Vă recomandăm să veniți cu haine comode și o sticlă cu apă.

Durata: 2 ore.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

SĂPTĂMÂNA A II-A

Miercuri, 10 iulie

10.30 DE POVESTE – POVESTE SENZORIALĂ (+6 ani), cu Raluca Minoiu

O poveste (Aventurile lui Oseo) spusă puțin altfel, cu ajutorul făinii, uleiului volatil de brad, boabelor de floricele de porumb, cafelei și a apei de trandafir, lutului și penelor. Și a apei, pentru că o să fie tare cald. Apoi, după ce vom „experimenta” cu palmele, urechile și chiar nasul, ce simte personajul nostru de poveste, vom desena tot felul de lucruri legate de aventurile eroului, apoi ne vom juca puțin cu vocea și corpul, pentru a da viața acelei bucățele de poveste. Vom realiza și un instrument de făcut gălăgie (că nu-l putem numi chiar rainstick), ca să dăm emoțiilor ritm. Participanții sunt rugați să aducă, fiecare, un tub de carton de la rolele de șervețele de bucătărie.

Recomandări:

1. îmbrăcăminte confortabilă, care să poată fi murdărită;

2. persoanele care au alergie la diverse materiale precum: nisip, faină, uleiuri volatile, fulgi, lână, sunt rugate să nu se înscrie la acest atelier.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

17.00 POVEȘTI BRICOLATE: ATELIER DE IMPÂSLIT CU AJUTORUL APEI ȘI AL SĂPUNULUI (14-99 ani), cu Beatrice Iordan

Din cele mai vechi timpuri lâna era materia de bază în realizarea vestimentației, a traistelor, desagilor, dar și a obiectelor care înfrumusețau casa, precum: covoare, preșuri, peretare.

La acest atelier ne vom împrieteni și noi cu lâna, modelând-o cu ajutorul apei și al săpunului, transformând-o în mici podoabe bune de dăruit persoanelor dragi sau de asortat la vestimentația proprie.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la numărul de telefon sau pe WhatsApp: 0723 471 600.

Joi, 11 iulie

CROIT, ȚESUT ȘI CUSUT, cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

09.00-10.15, pentru 5-7 ani // 10.15-12.00, pentru 7-99 ani

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

10.30 DE POVESTE – POMUL VIEȚII (+6), cu Raluca Minoiu

Porți imense și case-copaci, blide cu sori, scoarțe cu pomi ai vieții – ne vom plimba prin muzeu și vom identifica toate elementele naturii cu care țăranul făcea casă bună, la propriu și la figurat. Vom cerceta și desena obiectele expuse, apoi, în atelier, vom închipui un pom al vieții din corpurile noastre, de la sămânța cea puternică și până, hăt, la ramurile din cer. Apoi, vom închipui pomul pe o bucată de pânză, după puterile noastre, pentru a îmbrăca cu viață, după rânduiala veche, un petic de perete.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 12 iulie

10.30 DE POVESTE – CA SAREA-N BUCATE (+5), cu Raluca Minoiu

Pornim de la povestea Sarea-n bucate, cum altfel?, în care vom închipui niște meniuri regești. Și câteva feluri de a ne declara iubirea, desigur. Ne vom mai închipui și tot felul de năstrușnicii, de la sarmale fierte în sirop de zahăr până la spanac cu miere, apoi desenăm meniurile câștigătoare pe un șorț de bucătărie.

Participarea la acest atelier se face numai și numai cu burta plină!

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

SĂPTĂMÂNA A III-A

Luni, 15 iulie și marți, 16 iulie

Ateliere pentru grupuri organizate. Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 17 iulie

10:30 DESENE PE IARBĂ (10-14 ani), cu Ilinca Pop

În curtea Muzeului Național al Țăranului Român (cum intri din strada Monetăriei) te întâmpină o Biserică veche din lemn, despre care știm că provine din satul Bejan, de unde a fost transferată, în 1992, la noi în curte. Aceasta ne vorbește despre un loc și un timp îndepărtate, iar dacă rămânem să privim un pic mai multă vreme din ce e făcută, cum e așezată în locul nou și ce se întrezărește pe ferestrele mici, în întunecimea spațiului închis, s-ar putea să-i mai vedem și acum vechile culori. După ce vom povesti și privi din toate unghiurile posibile, vom desena biserica din curte fiecare dintr-un punct preferat, chiar pe pajiștea din jurul ei.

Vă recomandăm să veniți cu haine comode, pălărie, spray anti-insecte și o sticlă cu apă. Perne de stat pe iarbă, instrumente de desen și planșete avem noi.

Durata: 2 ore.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com.

17.00 POVEȘTI BRICOLATE: ATELIER BRODERIE (începători) (14-99 ani), cu Beatrice Iordan

Broșa de pus în piept

Din toate timpurile, femeile au fost cele care au împodobit casele și hainele familiilor sale cu ajutorul acului și a firelor de ață.

La acest atelier vom redescoperi primii pași în broderie. Ne vom obișnui cu acul și ața, vom învăța puncte de cusături și broderii florale simple. Tema se va finaliza cu realizarea unui obiect, cu un grad de dificultate redus, care va putea fi luat acasă și asortat la haină sau geantă.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la numărul de telefon sau pe WhatsApp: 0723 471 600.

Joi, 18 iulie

CROIT, ȚESUT ȘI CUSUT, cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

09.00-10.15, pentru 5-7 ani // 10.15-12.00, pentru 7-99 ani

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

10:30 ORNAMENTE DE PE PORȚI ȘI ACOPERIȘURI DE PUS ÎN PĂR ȘI-N PIEPT (7-14 ani), cu Ilinca Pop

Mii de ani (nu-i glumă!) s-a dus o luptă înverșunată între cei care admiră, desenează și construiesc clădiri în lume: să fie ele împodobite de ornamente sau nu? Lupta mai există încă: unii zic să fie împodobite, dar doar dacă ornamentele folosesc la ceva. Alții zic că ele mai sunt și de frumos, nu doar de trebuință. Noi ne uităm nu la casa unui arhitect, ci la una făcută de un meșter, acum aproape două sute de ani: casa lui Antonie Mogoș din Muzeul Țăranului. Alegem simboluri (sau chiar fragmente întregi!), învățăm despre acestea, le desenăm și le decupăm din pânze colorate ca să ni le punem în păr, la urechi și-n piept și să le luăm cu noi în vacanță.

Vă recomandăm să veniți cu haine comode și o sticlă cu apă.

Durata: 2 ore.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com.

Vineri, 19 iulie

10:30 CASE FĂCUTE DIN CE AI SAU DIN CE VREI (7-14 ani), cu Ilinca Pop

Casele țărănești erau construite după înțelepciunea meșterilor-constructori sau, alteori, chiar după gustul acelora care urmau să le și locuiască. Felul acesta de a-ți face singur casa, după reguli și priceperi cunoscute din înțelepciunea locului și nu împreună cu un arhitect, ține de construcția pe care istoricii și teoreticienii o numesc „arhitectură vernaculară”. Cel mai înțelept lucru, atunci când îți faci singur casa, e să te folosești de ce ai la îndemână: dacă stai lângă o pădure, te folosești de lemn, iar dacă ai de unde să aduci, din apropiere, poți folosi și piatră. Tu din ce ți-ai face casă? Tu din ce ți-ai face casă? Din jucării de pluș, din scoarțe, din piese de lego sau cartofi prăjiți? Sau poate din idei-cuvinte și atât?

După ce dăm o raită prin muzeu, unde vom vedea casa meșterului Antonie Mogoș, vom ilustra împreună, pe hârtie, case făcute din ce ai sau din ce vrei și vom povesti despre ce înseamnă toate aceste arhitecturi.

Vă recomandăm să veniți cu haine comode și o sticlă cu apă.

Durata: 2 ore.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com.

SĂPTĂMÂNA A IV-A

Luni, 22 iulie și marți, 23 iulie

Atelier pentru grupuri organizate. Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 24 iulie

17.00 POVEȘTI BRICOLATE : ATELIER IERBURI ÎMPLETITE (14-99 ani), cu Beatrice Iordan.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit plantele atât pentru consum propriu, în hrana de toate zilele, cât și ca materie primă pentru realizarea vălurilor de pânză din care își croiau hainele. Ierburile, crengile, rădăcinile, scoarța copacilor nu au fost nici ele date la o parte, fiind folosite și pentru diferite împletituri: coșuri, tot felul de traiste pentru transport, garduri împletite, rogojini, figurine, jucării și chiar podoabe.

La acest ateliere vom pătrunde în tainele împletitului cu ajutorul diferitelor specii de plante (frunze de iris, scoarță de copac, scoarța butucilor de trandafir, pănuși etc.) Vom crea obiecte de mici dimensiuni: figurine, flori pe care le vom transforma în cercei sau broșe bune de asortat la hainele de vară.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la numărul de telefon sau pe WhatsApp: 0723 471 600.

Joi, 25 iulie

CROIT, ȚESUT ȘI CUSUT, cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

09.00-10.15, pentru 5-7 ani // 10.15-12.00, pentru 7-99 ani

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

10.30 JUCĂRII DE LUT (6-8 ani), cu Ana Petrovici-Popescu

Boț cu boț și moț cu moț

Spune BAU! un cot-co-doț

Inventăm jucării, jucărioare care beau apă cu sare, iar pe micul dodoloț îl înrudim cu nenea șorț. Și pe Păsăro-Aricioi și pe Cucu-Astronaut îi modelăm dintr-un mușuroi de lut. 

Mai exact, un atelier de imaginat forme din lut care primesc, la final, doi ochi și un nume, și le dăm drumul în lume.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 26 iulie

10.30 SCOARȚA (7-12 ani), cu Ana Petrovici-Popescu

Ca să nu răcească iarna și nici să transpire vara, pereții din casa țărănească erau bine înfofoliți în covoare subțiri din lână numite scoarțe. Acestea țeseau un basm inspirat din viața de demult, al cărui eroul principal era un copac prins între două lumi sau o pasăre secretoasă. Și cum fiecare familie avea câte o scoarță veche sau nouă care îi veghea somnul, vom picta pe pânză propriile noastre scoarțe cu lucrurile la care ținem cel mai tare, pentru ca apoi să ne țină de urât atunci când numărăm oile.

Durata: o ora și jumătate.

Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

SĂPTĂMÂNA A V-A

Luni, 29 iulie și marți, 30 iulie

Ateliere pentru grupuri organizate. Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com

artHood este partener media al Muzeului Național al Țăranului Român.

Ultimele articole